+15

Povestea noastra

Povestea mea, se poate spune că defapt e povestea noastră. De mici cu inimile(atât cât știam pe atunci fiecare) alături de culorile alb-roșii. De mici în spirit anti-stelist, de mici cu vise mari pentru ai noștri. De-a lungul timpului ne-au demonstrat veteranii, până când am ajuns să demonstrăm noi altora ce înseamnă spiritul ăsta dinamovist și mai ales ce dragoste cu privire însetată avem pentru Dinamo.

A trecut timp de când eram majoritatea copii și știam primul 11 și banca de rezerve pe de rost. A trecut timp de când aveam favoriți, precum Pulhac, și simțeam că dacă sunt ai noștri în teren, e bine și va fi bine. Timpul asta ne-a amăgit tare pe toți,ne-a amăgit și încet, încet a făcut poveștile cu trofeele câștigate de simbolurile noastre și momentele de delir al bucuriilor să fie practic de neînchipuit în momentul asta.

Întreb prieteni,câinii de o viață,încerc să deschid o conversație despre ai noștri. Mereu ne cam lovim după câteva cuvinte de aceleași gânduri. „E greu și nu mai e ce a fost” ne spunem,după care schimbăm subiectul,în povești obișnuite,pentru că da,la Dinamo nu e o poveste obișnuită. Niciodată nu a fost! Până nu demult a fost o poveste de legendă. Acum e o poveste scoasă parcă din cărțile lui Jules Verne,de necrezut.

Balaurul din povestea asta, este propria noastră lipsa de motivație. Balaurul ăsta atacă în valuri, cu tot felul de vești supărătoare și descurajatoare despre lot,despre viitor,despre scutul nostru DDB. Dar astea sunt toate armele lor,iar modul în care am crescut noi și zecile de ani adunați în care noi am iubit culorile și spiritul,nu au cum să fie neînsemnate. Suntem un altfel de erou,unul deosebit, genul care nu s-a mai văzut prin estul asta de continent,cel puțin! Genul pe care nu-l prea vezi înfrânt.

După ce rumegăm gândurile de mai sus, ajungem la o concluzie simplă care pare deja un clișeu:

Indiferent de situație,noi trebuie să fim alături de culori.

Ei bine, nu e clișeu deloc. Un an nou cu putere de luptă tuturor câinilor!